Mari
matematicieni români
Fizician si matematician,
participant la revolutia din 1848.
A fost profesor la Universitatea din
Bucuresti si membru al Academiei Romane.
A publicat primele lucrari stiintifice romanesti de matematice, fizica si chimie, punand bazele terminologiei noastre in aceste domenii. Este unul dintre principalii initiatori ai Societatii de stiinte fizice care a luat nastere in 1890.
A publicat primele lucrari stiintifice romanesti de matematice, fizica si chimie, punand bazele terminologiei noastre in aceste domenii. Este unul dintre principalii initiatori ai Societatii de stiinte fizice care a luat nastere in 1890.
Janos
Bolyai (1802-1860)
Mare matematician maghiar
din Transilvania. A urmat Academia de geniu de la Viena si inca din timpul
studiilor a facut o serie de descoperiri insemnate.
Lucrarea lui epocala prin care a
creat, independent de matematicianul rus N. I. Lobacevski, geometria
neeuclidiana este "Appendix" (1832), aparuta in limba latina ca o
completare a manualului intitulat "Tentamen", scris de Bolyai Farkas,
tatal sau.
Bolyai a scris si un studiu cu
privire la teoria numerelor complexe ("Responsio", 1837). Rezultatele
pe care le-a obtinut reprezinta o aprofundare dialectica a problemelor
matematicii.
Lucrarile lui Bolyai au pus
geometria pe baze noi, deschizandu-i largi perspective. Ele nu au fost insa
intelese si apreciate de contemporanii sai.
Traian
Lalescu (1882-1929)
Matematician român; a fost
profesor la Universitatea din Bucuresti si la politehnicile din Timisoara si
Bucuresti.
S-a ocupat in special de teoria
ecuatiilor integrale si de aplicarea lor la rezolvarea unor probleme din teoria
ecuatiilor diferentiale, aducând contributii insemnate in acest domeniu.
A publicat cel dintâi tratat din
lume asupra ecuatiilor integrale "Introducere la teoria ecuatiilor
integrale" (1911).
Are studii si in domeniul ecuatiilor
functionale, al seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei,
mecanicii, algebrei si istoriei matematicii.
In sprijinul predarii matematicilor
in invatamântul superior si mediu, Lalescu a publicat valoroase lucrari cu
caracter didactic ("Calculul algebric", 1924; "Tratat de
geometrie analitica", 1925).
Grigore
C. Moisil (1906-1973)
Fondator al scolii de
algebra logicii si teoria algebrica a mecanismelor automate, precum si al
studiilor de logica polivalenta si logica nuantata, care au stat la baza
realizarii primelor calculatoare românesti; contributii remarcabile la
dezvoltarea informaticii in România si la formarea primelor generatii de
informaticieni (premiul Computer Pioneer Award al IEEE Computer Society).
Matematician român, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Române. Membru al Academiei de Stiinte din Bologna si al Institutului international de filosofie.
A publicat lucrari in domeniile analizei matematice, algebrei, logicii matematice, geometriei, mecanicii.
Deosebit de valoroase sunt contributiile aduse de Grigore Moisil in domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.
A elaborat metode noi de analiza si sinteza a automatelor finite, precum si o teorie structurala a acestora.
A extins in spatiul cu mai multe dimensiuni derivata areolara a lui D. Pompeiu si a studiat functiile monogene de o variabila hipercomplexa, cu aplicatii la mecanica.
A introdus algebre numite de el lukasiewicziene trivalente si polivalente si le-a intrebuintat in logica si in studiul circuitelor de comutatie.
Moisil a adus o contributie insemnata la introducerea si folosirea primelor masini electronice de calcul in tara noastra. Lucrari:"La mecanique analytique des systemes continus" (1929), "Logique modale" (1942), "Introducere in algebra" (1954), "Teoria algebrica a mecanismelor automate" (1959), "Circuite cu tranzistori" (2 vol, 1961- 1962).
Matematician român, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Române. Membru al Academiei de Stiinte din Bologna si al Institutului international de filosofie.
A publicat lucrari in domeniile analizei matematice, algebrei, logicii matematice, geometriei, mecanicii.
Deosebit de valoroase sunt contributiile aduse de Grigore Moisil in domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.
A elaborat metode noi de analiza si sinteza a automatelor finite, precum si o teorie structurala a acestora.
A extins in spatiul cu mai multe dimensiuni derivata areolara a lui D. Pompeiu si a studiat functiile monogene de o variabila hipercomplexa, cu aplicatii la mecanica.
A introdus algebre numite de el lukasiewicziene trivalente si polivalente si le-a intrebuintat in logica si in studiul circuitelor de comutatie.
Moisil a adus o contributie insemnata la introducerea si folosirea primelor masini electronice de calcul in tara noastra. Lucrari:"La mecanique analytique des systemes continus" (1929), "Logique modale" (1942), "Introducere in algebra" (1954), "Teoria algebrica a mecanismelor automate" (1959), "Circuite cu tranzistori" (2 vol, 1961- 1962).
Dimitrie
Pompeiu (1873-1954)
Matematician român. A fost
profesor la universitatile din Iasi, Bucuresti si Cluj. Membru al Academiei
Române.
A adus numeroase contributii in
domeniul analizei matematice, teoriei functiilor de o variabila complexa,
mecanicii rationale s.a. In teza sa de doctorat (Paris, 1905), ramasa celebra,
a demonstrat printr-un exemplu existenta functiilor analitice continue pe
multimea singularitatilor lor.
A introdus in matematica notiunea de
derivata areolara, care a fost mult studiata de elevii sai; de asemenea a
introdus notiunea de distanta intre doua multimi si a construit functii reale,
neconstante, a caror derivata se anuleaza in orice interval, denumite functii
Pompeiu.
Este creatorul scolii matematice de
teoria ecuatiilor cu derivate partiale si de mecanica.
Lucrari principale: "Asupra
continuitatii functiilor de o variabila complexa" (1905).
Gheorghe
Titeica (1873-1939)
Matematician român. A fost
profesor la Universitatea si Scoala politehnica din Bucuresti; membru al
Academiei Române si al mai multor academii si societati stiintifice straine,
doctor honoris causa al Universitatii din Varsovia.
Prin lucrarile sale de geometrie diferentiala, Gheorghe Titeica s-a facut cunoscut lumii stiintifice internationale.
In special s-a ocupat cu studiul retelelor din spatiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuatie a lui Laplace.
A introdus o clasa de suprafete si o clasa de curbe care astazi ii poarta numele. Este unul din creatorii geometriei diferentiale centro-afine.
A fost un mare popularizator al stiintelor. Impreuna cu I. Ionescu, A. Ioachimescu si V. Cristescu a fondat revista "Gazeta matematica", cu G. G. Longinescu publicatia "Natura" pentru raspândirea stiintelor, iar cu D. Pompeiu a editat revista "Mathematica".
Lucrari: "Geometria diferentiala proiectiva a retelelor" (1924), "Introducere in geometria diferentiala proiectiva a curbelor" (1931).
Prin lucrarile sale de geometrie diferentiala, Gheorghe Titeica s-a facut cunoscut lumii stiintifice internationale.
In special s-a ocupat cu studiul retelelor din spatiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuatie a lui Laplace.
A introdus o clasa de suprafete si o clasa de curbe care astazi ii poarta numele. Este unul din creatorii geometriei diferentiale centro-afine.
A fost un mare popularizator al stiintelor. Impreuna cu I. Ionescu, A. Ioachimescu si V. Cristescu a fondat revista "Gazeta matematica", cu G. G. Longinescu publicatia "Natura" pentru raspândirea stiintelor, iar cu D. Pompeiu a editat revista "Mathematica".
Lucrari: "Geometria diferentiala proiectiva a retelelor" (1924), "Introducere in geometria diferentiala proiectiva a curbelor" (1931).
Ernest
Abason (1897 - 1942)
Matematician roman care a
contribuit la dezvoltarea domeniului functiilor periodice, in matematica si
electricitate.
Profesor la Univestitatea Politehnica din Bucuresti, incepand din anul 1938 sef al catedrei de geometrie descriptiva si cinematica.
Profesor la Univestitatea Politehnica din Bucuresti, incepand din anul 1938 sef al catedrei de geometrie descriptiva si cinematica.
Nicolae
Abramescu (1884 - 1947)
Studii:
Şcoala primară şi liceul la
Târgovişte;
Facultatea de Ştiinţe, Secţia Matematici a Universităţii din Bucureşti, 1905.
Facultatea de Ştiinţe, Secţia Matematici a Universităţii din Bucureşti, 1905.
Activitate
socio-profesională :
Profesor suplinitor în învăţământul
secundar, la Ploieşti, 1904;
Profesor suplinitor la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoşani;
Profesor titular de matematică la Liceul „Vasile Alecsandri” Galaţi, 1 oct. 1907 - 1 sep. 1919;
Conferenţiar la Universitatea din Cluj, nov. 1919;
Profesor agregat de geometrie analitică şi profesor suplinitor de geometrie descriptivă la Cluj, feb. 1923;
Profesor titular de geometrie descriptivă şi infinetizimală, la Universitatea din Cluj, până la 1 oct. 1938;
Profesor de geometrie la Universitatea din Cluj, 1 oct. 1938 - 11 feb. 1947.
Profesor suplinitor la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoşani;
Profesor titular de matematică la Liceul „Vasile Alecsandri” Galaţi, 1 oct. 1907 - 1 sep. 1919;
Conferenţiar la Universitatea din Cluj, nov. 1919;
Profesor agregat de geometrie analitică şi profesor suplinitor de geometrie descriptivă la Cluj, feb. 1923;
Profesor titular de geometrie descriptivă şi infinetizimală, la Universitatea din Cluj, până la 1 oct. 1938;
Profesor de geometrie la Universitatea din Cluj, 1 oct. 1938 - 11 feb. 1947.
Colaborări la publicaţii:
„Gazeta matematică”, „Revista matematică din Timişoara”, „Buletinul cercului de studii al Şcolii superioare P.T.T.”, „Ştiinţă şi progres, Bolletino di Matematica”.
Afiliere:
membru al Societăţii Române de
Ştiinţe;
membru al Gazetei Matematice Bucureşti;
membru titular al Academiei de Ştiinţe din România;
membru al Societăţii de Ştiinţe din Cluj;
membru al Societăţii de Matematică din Franţa;
membru al Circolo Matematico din Palermo;
membru al Deutsche Mathematiker Vereiningung;
membru referent al Mathematical Reviews;
membru referent al Zentralblatt fur Mathematical.
membru al Gazetei Matematice Bucureşti;
membru titular al Academiei de Ştiinţe din România;
membru al Societăţii de Ştiinţe din Cluj;
membru al Societăţii de Matematică din Franţa;
membru al Circolo Matematico din Palermo;
membru al Deutsche Mathematiker Vereiningung;
membru referent al Mathematical Reviews;
membru referent al Zentralblatt fur Mathematical.
Valeriu
Alaci (1884-1955)
Valeriu Alaci (1884-1955),
născut la Cacica-Suceava, licenţiat în matematici la Facultatea de Ştiinţe din
Bucureşti (1909), doctor în 1921.
Din acelaşi an este profesor de analiză matematică.
Din acelaşi an este profesor de analiză matematică.
Titu
Andreescu
Din 1993 până în 2006,
Titu Andreescu a fost antrenorul lotului olimpic de matematică al Statelor
Unite.
“Am fost la IMO 14 ani la rând, până
în 2006, când mi-am încheiat mandatul din Advisory Board, forul care guvernează
olimpiada internaţională de matematică. Nu mai sunt antrenor principal. I-am
predat ştafeta adjunctului meu, Zuming Feng, un bun prieten şi colaborator.
Aici ştafeta se predă mai uşor şi de bunăvoie, nu ca în alte părţi...”, spune
profesorul. Acum este adjunctul lotului, dar nu s-a oprit doar la elevii
americani. El a lansat un proiect, numit AwesomeMath, unde pregăteşte viitorii
olimpici de pretutindeni. Anul trecut au intrat în pregătire 135 de tineri,
dintre care 8 sunt din Bucureşti, iar anul acesta vor pleca la “şcoala” din SUA
peste 30 de elevi din toată România.
Înainte de ’89, datorită
rezultatelor deosebite obţinute cu elevii români la olimpiade, Titu Andreescu a
lucrat pentru Ministerul Educaţiei (n.r. - pe atunci al Învăţământului), însă
la un moment dat i s-au blocat cărările. “Am fost cooptat în comitetul care îl
consilia pe ministrul Învăţământului. Acest comitet consultativ avea un număr
mic de membri, eu fiind cel mai tânăr. La acea vreme mi s-au recunoscut
meritele. La IMO '85 aveam şi un elev, Răzvan Gelca, de la liceul meu, Loga,
din Timişoara, pe care l-am îndrumat îndeaproape. Ce credeţi că s-a întâmplat?
În seara de dinaintea plecării către Helsinki mi s-a spus că nu mi s-a eliberat
paşaportul. O posibilă explicaţie este locul naşterii mamei, New York”,
povesteşte profesorul Andreescu. Ţinta lui era să ajungă liderul echipei
României, însă “era imposibil, pentru că liderul, care era întotdeauna el (şi
niciodată ea) a fost un cadru universitar din Bucureşti. Iar eu nu eram nici
cadru universitar şi nici din Bucureşti. Din păcate, această politică continuă,
iar România a ajuns o mediocră echipă în IMO: anul trecut pe locurile 17-18, la
egalitate cu Peru!”
Acesta este şi motivul pentru care a
plecat din România. “De ce USA? Ei bine, mama s-a născut acolo. Bunicii
emigraseră la începutul secolului trecut, iar în Primul Război Mondial, bunica
şi mama s-au repatriat. Mama a trăit în România până am emigrat împreună (îşi
păstrase cetăţenia americană). Am ajuns pe pământul făgăduinţei în 1990. Să
ştiţi că pentru mine chiar a fost aşa. La numai câteva luni predam la una
dintre primele zece şcoli din America: Illinois Mathematics and Science
Academy, care concentra elevi de liceu excepţionali”, povesteşte Titu
Andreescu. La olimpiada internaţională a obţinut imediat rezultate bune. “Şeful
meu de la şcoală mă recomandase - fără să-i fi cerut! - ca să antrenez echipa
USA din 1993. Directorul de atunci al competiţiilor americane de matematică l-a
ascultat! (Aşa ar trebui să se întâmple şi în România...) Primul câştigător,
Steve Wang, în 1994. Am obţinut punctaj maxim, pe echipe, la IMO din Hong Kong.
După succesele echipei USA, ziariştii americani m-au numit «Bela Karoly al
matematicii». Şi când avem echipa mai slabă, fără experienţă, ne clasam pe
locurile fruntaşe”, spune profesorul. În comparaţie cu elevii români, Titu
Andreescu crede că elevii americani “nu sunt mai deştepţi, ci mai organizaţi.
Românii sunt poate mai creativi, dar americanii mai disciplinaţi şi mai
muncitori.” “Să ştiţi că olimpicii de matematică de aici sunt «well-rounded»,
adică multilaterali. Sunt buni şi la ştiinţe, cântă - chiar foarte bine - la un
instrument, chiar şi scriu bine. Nu frumos, ci bine”, precizează profesorul din
SUA.
Aurel
Angelescu (1886-1938)
Născut la Ploieşti în 15
aprilie 1886, unde urmează cursul primar şi liceul. Profesorul N. Abramescu se
lăuda cu faptul de a-l fi avut ca elev (în ultima clasă de liceu).
Este trimis la Paris (Sorbona), unde
obţine licenţa în matematici. Tot acolo îşi ia doctoratul (7 apr. 1916) cu teza
: “Sur les polynômes généralisant les polynômes de Legendre et d’Hermite et sur
le calcul approché des integrals multiples”. Maestrul său preferat era Paul
Appel.
Revenit în ţară este numit profesor
agregat la Catedra de Teoria funcţiilor a Universităţii din Cluj (1919). Aici
se implică cu trup şi suflet în munca de organizare a învăţământului matematic
românesc, fiind şi unul dintre mentorii revistei “Mathematica”.
Între 1927-28 ocupă funcţia de decan
al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj, iar în 1930 este numit profesor titular de
algebră superioară şi teoria numerelor la Universitatea Bucureşti (succedându-l
pe Traian Lalescu). Aici îşi găseşte sfârşitul tragic (6 apr. 1938), la nici 52
de ani.
Preocupările sale privind Funcţiile generalizatoare
ale claselor de polinoame, Ecuaţiile diferenţiale liniare, Analiza funcţională
şi Seriile trigonometrice s-au concretizat în cca 60 de lucrări din domeniul
algebrei şi teoriei funcţiilor.
Menţionăm de asemenea şi cursul
“Secţiuni de calcul diferenţial”(1927).
Theodor
Angheluţă (1882-1964)
Născut la 28 aprilie 1882
în localitatea Adam (fostul judeţ Tutova), urmează şcoala primară şi liceul la
Bârlad.
Între 1902-1905 urmează Facultatea
de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti (secţia matematici), la absolvirea căreia
îşi ia licenţa şi funcţionează în învăţământul secundar (1905-1909).
Din 1910 (până în 1914) urmează
matematicile la Sorbona (cu prof. E. Picard). Revenit în ţară (din cauza
izbucnirii războiului), se reangajează ca profesor de liceu (până în 1919),
apoi este numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti
(secţia matematici).
În 16 iunie 1922 îşi ia doctoratul
în matematici, cu teza: “O clasă generală de polinoame trigonometrice şi
aproximaţiunea cu care ele reprezintă o funcţiune continuă” iar din 1923 este
numit profesor titular definitiv la Catedra de algebră superioară a
Universităţii clujene, unde funcţionează până la pensionare (1 sept. 1947).
Pentru perioade scurte a fost decan al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj (1930-31)
precum şi în “refugiul” facultăţii la Timişoara.
La sfârşitul anului 1950 este
rechemat la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii “V. Babeş”.
Cu data de 1 oct. 1955 este numit
profesor la Institutul Politehnic din Cluj, unde funcţioneză până în luna
august 1962. În semn de apreciere (tardivă) i se conferă titlul de “Om de
ştiinţă emerit” (1 ian. 1963), ca un an mai târziu (30 mai 1964) să treacă la
cele veşnice.
Excelent profesor, potolit dar
devotat, prelegerile şi conferinţele sale erau deosebit de căutate.
Theodor Angheluţă are contribuţii de
seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale,
al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice. Un tip de ecuaţii funcţionale îi poartă
numele: “Ecuaţii funcţionale Angheluţă”.
Emanoil
Arghiriade(1903-1969)
Matematician strălucit,
membru al Academiei Române (lucrări ştiinţifice: „Sur les surfaces de Cech”,
„Sur le contact d´une surface et d´une quadrique”)
Dan
Barbilian (1895 - 1961)
Ion Barbu este pseudonimul
matematicianului Dan Barbilian (n. 18 martie 1895 la Câmpulung-Muscel, d. 11
august 1961 la Bucureşti). Este
pseudonimul sub care a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi poeţi
români din secolul trecut, „dacă nu cumva cel mai mare”, scrie Alexandru Ciorănescu
în volumul său publicat în 1981 la Twayne Publishers şi tradus în limba română
în 1996). Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care şi-a
latinizat numele iniţial Barbu) şi Smaranda, născută Şoiculescu.
Matematicianul
Talentul său matematic se manifestă
încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în
revista Gazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi
pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea
de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi
satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial.
Cariera matematică continuă cu
susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe
internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la
Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste
matematice. De deosebită importanţă sunt două dintre contribuţiile lui: o
scurtă lucrare de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky
(1934-1935), unde defineşte o procedură de metrizare care va fi numită de
Leopold Blumenthal „spaţii Barbilian”, şi două lucrări în Jber. Deutsch. Math.
Verein., apărute în 1940 şi respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik der
Projectiven ebenen Ringgeometrien, şi care au inspirat o direcţie de cercetare
în geometria inelelor, direcţie asociată azi în literatura de specialitate cu
numele său, al lui Hjelmslev şi al lui Klingenberg.
Teoria spaţiilor Barbilian a fost
amplu dezvoltată în patru lucrări:
Asupra unui principiu de metrizare,
Stud.Cercet. Mat. 10 (1959), 68-116, Fundamentele metricilor abstracte ale lui
Poincaré şi Carathéodory ca aplicaţie a unui principiu general de metrizare
(lucrare prezentată la Institutul de matematică în data de 4 iunie 1959),
apărut în Studii şi cercetări matematice, vol. 10 (1959), 273-306; J-metricile
naturale finsleriene, apărută în aceeaşi revistă în vol. 11 (1960), 7-44;
J-metricile naturale finsleriene şi funcţia de reprezentare a lui
Riemann,lucrare scrisă împreună cu Nicolae Radu şi apărută postum, publicată
tot în Studii şi cercetări matematice, vol. 12 (1962), 21-36.
Ultima lucrare a fost depusă la redacţie de Nicolae Radu pe 20 octombrie 1961; Barbilian se stinsese pe 11 august, în acelaşi an. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanţă care poate fi reprezentată ca oscilaţie logaritmică.
Ultima lucrare a fost depusă la redacţie de Nicolae Radu pe 20 octombrie 1961; Barbilian se stinsese pe 11 august, în acelaşi an. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanţă care poate fi reprezentată ca oscilaţie logaritmică.
Contribuţia lui Dan Barbilian a fost
de a analiza cât de generală e această procedură de a construi o distanţă şi de
a stabili o teorie a spaţiilor metrice dotate cu această distanţă. În lucrarea
din 1934, a definit o metrică în interiorul unei regiuni planare oarecare,
generalizând astfel ideea modelului Poincaré, care este definit doar în
interiorul discului unitate. Cu acea metrică, interiorul mulţimii devenea un
model de geometrie neeuclidiană. Aceste rezultate au fost citate şi folosite
de-a lungul anilor de mulţi matematicieni, între care (menţionaţi în ordinea
cronologică a contribuţiilor) Leopold M. Blumenthal, P. J. Kelly, Wladimir G.
Boskoff, Alan E. Beardon, F. W. Gehring, K. Hag, Peter A. Hasto, Zair
Ibragimov, H. Linden, P. Sousa, S. Ponnusamy, S. A. Sahoo, M. G. Ciucă, Bogdan
Suceavă.
Gheorghe
Călugăreanu (1902-1976)
Gheorghe Călugăreanu s-a
născut la Iaşi, în ziua de 16 iulie 1902, a urmat şcoala primară la Bucureşti
între anii 1909 şi 1913, apoi liceul “Gh. Lazăr” din Bucureşti, în perioada
1913-1921. Între anii 1921 şi 1924 a
frecventat cursurile Secţiei de matematică şi fizică a Facultăţii de Ştiinţe de
la Universitatea “Regele Ferdinand I” din Cluj (în prezent Universitatea
“Babeş-Bolyai”). Tatăl său, eminent naturalist, într-o perioadă a fost rectorul
acestei universităţi.
În 1926 a plecat la Paris, ca
bursier al statului, unde a avut posibilitatea să urmărească cursurile unora
dintre cei mai mari matematicieni ai epocii. În acelaşi an a primit
certificatul de licenţă în ştiinţe la Universitatea din Paris, iar în 1928 a
obţinut titlul de dorctor în ştiinţe matematice după ce a susţinut cu mult
succes teza “Sur les fonctions polygènes d’une variable complexe”.
După reîntoarcerea în ţară, întreaga
sa activitate este legată de universitatea clujeană, Astfel, aici el a
funcţionat ca asistent (1930-1934), conferenţiar (1934-1942) şi, din 1942,
profesor titular. În anul 1963 a devenit membru titular al Academiei Române.
G. Călugăreanu şi-a pus cu deosebită
dăruire talentul şi puterea se muncă în slujba dezvoltării învăţământului şi
ştiinţei din ţara noastră. Prin activitatea sa intensă, susţinută de calităţile
remarcabile de dascăl şi savant, el a devenit unul dintre cei mai preţuiţi
profesori ai universităţii clujene. În calitate de decan al Facultăţii de
matematică şi fizică (1953-1957) şi ca şef al Catedrei de teoria funcţiilor, G.
Călugăreanu şi-a adus o contribuţie importantă la organizarea învăţământului
matematic.
Opera ştiinţifică a lui Gheorghe
Călugăreanu este axată pe studiul unor probleme fundamentale de teoria
funcţiilor de o variabilă complexă, geometrie, algebră şi topologie.
Primele sale lucrări, inclusiv teza
de doctorat, sunt contribuţii originale valoroase în teoria funcţiilor de o
variabilă complexă şi îl pun în poziţia de demn continuator al lui D. Pompeiu.
Alte rezultate remarcabile sunt în domeniul funcţiilor meromorfe şi al celor
univalente, G. Călugăreanu putând fi considerat iniţiatorul şcolii clujene de
teoria geometrică a funcţiilor univalente.
Descoperirea invarianţilor de
prelungire analitică constituie una dintre contribuţiile cele mai importante
ale lui G. Călugăreanu în teoria funcţiilor analitice, iar teoria nodurilor
este acel capitol al topologiei care l-a atras în mod deosebit.
Opera sa matematică rămâne un model
de construcţie spirituală elevată şi unitară. Unele dintre rezultatele sale
s-au dovedit a fi importante nu numai pentru lumea matematică, ci şi pentru
cercetări în biologia moleculară sau mecanica fluidelor. Prin tot ce a
înfăptuit G. Călugăreanu se înscrie în galeria celor mai distinşi reprezentanţi
ai şcolii româneşti de matematică.
Nicolae
Cioranescu (1903-1957)
Fecior de invatatori, Nicolae Cioranescu s-a
nascut in Bucuresti la 28 martie 1903. Vrednicul institutor, tatal
matematicianului, a fost intemeietorul primei scoli de surdo-muti din Romania.
Viitorul matematician a urmat scoala primara in satul Moroeni. Clasa a I-a de liceu a urmat-o la liceul „Manastirea Dealu”, clasele II –VII la „Mihai Viteazu” iar clasa a VII-a la liceul „Spiru Haret” din Bucuresti. Dupa bacalaureat s-a inscris la Universitatea din Bucuresti unde si-a luat licenta in matematici in anul 1925 si licenta in stiinte fizico-chimice in acelasi an. In urma staruintelor lui Gh. Titeica pleaca la Paris si-si ia din nou licenta in stiinte la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala. In ianuarie 1929 trece si doctoratul in matematici tot la Sorbona.
Viitorul matematician a urmat scoala primara in satul Moroeni. Clasa a I-a de liceu a urmat-o la liceul „Manastirea Dealu”, clasele II –VII la „Mihai Viteazu” iar clasa a VII-a la liceul „Spiru Haret” din Bucuresti. Dupa bacalaureat s-a inscris la Universitatea din Bucuresti unde si-a luat licenta in matematici in anul 1925 si licenta in stiinte fizico-chimice in acelasi an. In urma staruintelor lui Gh. Titeica pleaca la Paris si-si ia din nou licenta in stiinte la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala. In ianuarie 1929 trece si doctoratul in matematici tot la Sorbona.
Se intoarce in tara si este numit
conferentiar la matematici generale pentru anul preparator, la scoala
Politehnica din Bucuresti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 si a
predat aici pana in 1941. Prin iesirea la pensie a lui D.Pompeiu, N.
Ciorranescu este trecut profesor suplinitor la catedra de geometrie analitica,
pana in 1943 cand a trecut la catedra de analiza. In 1944 al gasim functionand
ca rector al Politehnicii Bucuresti.
In viata de toate zilele Cioranescu
a combatut nepregatirea, impostura, perfidia, uscaciunea sufleteasca. Spontan
in creatia matematica, a fost tot atat de spontan si in zvarlirea glumei,
careia nu i se putea imputa insa nici cea mai mica urma de rautate. A fost un
matematician cu multa fantezie stralucitoare si cu umor sanatos, plin de verva
muscatoare, care la conferintele profesorilor Politehnicii, nu numai ca
descretea fruntile dar se si radea din toata inima.
A scris lucrari de popularizare a
stiintei, printre care Astronomia pentru toti, care este un exemplu tipic. A
fost membru la „Gazeta matematica” si la „Societatea romana de stiinte”, sectia
de matematici si membru al Academiei de stiinte din Romania. A decedat la 2
aprilie 1957.
Opera sa matematica cuprinde peste
120 de memorii, lucrari didactice, monografii si diverse in publicatii straine
si din tara.
Mihnea
Colţoiu(1954)
Mihnea Colţoiu s-a născut
în anul 1954 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Matematică în anul 1979 şi
a obţinut titlul de doctor în matematică în anul 1985 cu teza intitulată:
"Convexitate în analiza convexă".
Domeniul său de cercetare priveşte pseudoconvexitatea analitică, domeniu care
are legături cu topologia algebrică, geometria algebrică, teoria
singularităţilor.
Printre rezultatele sale cele mai
importante amintesc următoarele:
- Rezolvarea conjecturii lui W. Barth (Nagoya Math.J. 145 (1997, 99-123) problemă deschisă din anul 1970.
- Caracterizarea spaţiilor 1-convexe cu ajutorul funcţiilor de exhaustiune strict plurisubarmonice având şi valoarea minus infinit (Math. Ann., 1985).
- Contraexemplu la problema hiperintersecţiei (Ann. Math., 1977).
- Contraexemplu la principiul Oka-Grauert pe spaţii 1-convexe (Math., Ann., 1998).
- Studiul omologiei spaţiilor Stein, omologiei relative a perechilor Runge (J. Reine Ang. Math., 1986).
- Rezultate privind tipul de convexitate al complementarelor de mulţimi analitice în spaţii Stein.
- Rezolvarea conjecturii lui W. Barth (Nagoya Math.J. 145 (1997, 99-123) problemă deschisă din anul 1970.
- Caracterizarea spaţiilor 1-convexe cu ajutorul funcţiilor de exhaustiune strict plurisubarmonice având şi valoarea minus infinit (Math. Ann., 1985).
- Contraexemplu la problema hiperintersecţiei (Ann. Math., 1977).
- Contraexemplu la principiul Oka-Grauert pe spaţii 1-convexe (Math., Ann., 1998).
- Studiul omologiei spaţiilor Stein, omologiei relative a perechilor Runge (J. Reine Ang. Math., 1986).
- Rezultate privind tipul de convexitate al complementarelor de mulţimi analitice în spaţii Stein.
În anul 1979 Mihnea Colţoiu a fost
încadrat cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică al Academiei Române,
în prezent fiind (din anul 1993) cercetător ştiinţific principal gr.I. Din anul
1992 este şeful colectivului de analiză complexă şi teoria potenţialului la
acelaşi institut. A fost invitat la diverse universităţi din străinătate:
Wuppertal, Roma (La Sapienza), Berlin (Humboldt), Lille, Parma. Între anii 1992
şi 2003 s-a deplasat de mai multe ori în cadrul bursei Humboldt şi a bursei DFG
la universităţile din Wuppertal şi Berlin. În anul 2005 a avut bursa Max Plank
Inst. For Mathmatics (Bonn). În anul 1987 a primit premiul Simion Stoilow al
Academiei Române.
Mihnea Colţoiu a dezvoltat teoria
pseudoconvexităţii în România, iar lucrările sale sunt citate de numeroşi
matematicieni români şi străini.
Anton
Davidoglu (1876—1958)
Anton Davidoglu (n. 30 iunie 1876 — d. 27 mai
1958, Bucureşti), matematician. A fost iniţiatorul cercetărilor româneşti în
domeniul ecuaţiilor diferenţiale ordinare sau cu derivate parţiale. A contribuit şi la dezvoltarea analizei matematice şi a
ecuaţiilor diferenţiale. Contribuţiile sale sunt menţionate în lucrările unor
prestigioşi matematicieni, precum Emile Picard, G. Mignoli, J. Mikusinski.
Licenţa în matematici a primit-o de
la Şcoala normală superioară din Paris în anul 1897, iar lucrarea susţinută la
absolvire s-a numit Sur l'equation des vibrations transversales des verges
elastique (Sorbona, 1900). Lucrarea a fost citată de A. H. Love în lucrarea
Mathematical theory of Elasticity (Cambridge, 1934).
În anul 1902 a fost profesor
agregat, iar între anii 1905-1941, profesor titular la catedra de calcul
diferenţial şi integral a Facultăţii de ştiinţe din cadrul Universităţii din
Bucureşti. În anul 1913 a fost rector al Academiei de înalte studii comerciale
şi industrie din Bucureşti.
Lucrări:
Curs de analiza infinitezimală
(1931)
Curs de teoria asigurărilor (1935)
Curs de teoria asigurărilor (1935)
Articole:
Sur les zeros des integrales reeles
des equations lineaires du troisieme ordre (1900)
Sur le nombre de racines communes a plusieurs equations (1901)
Sur une equation des mouvements turbulents (1935)
Sur le nombre de racines communes a plusieurs equations (1901)
Sur une equation des mouvements turbulents (1935)
Constantin
Drâmbă (1907-1997)
Constantin Drâmbă (n. 19 iulie 1907, Borşani,
Coţofăneşti - d. 10 februarie 1997, Bucureşti) matematician, astronom, membru
corespondent al Academiei Române (1963), membru al Academiei Române (1990). A studiat singularităţile reale şi imaginare ale celor 3
corpuri, rotaţia Pământului, timpul astronomic.
Născut într-o familie de învăţători,
Constantin a fost fiul cel mai mare din cei şase fraţi ai familiei Drâmbă.
Între anii 1914-1918 urmează şcoala primară în comuna natală, iar apoi urmează
cursurile Liceului Vasile Alecsandri din Galaţi, pe care îl absolvă în anul
1926. Între 1926-1929 urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe din cadrul
Universităţii Bucureşti, secţia de matematică. Aici va avea ca dascăli
personalităţi marcante ale ştiinţei româneşti, precum: Gheorghe Ţiţeica, David
Emanuel, Traian Lalescu, Nicolae Coculescu (a fost unul din mentorii lui
Constantin Drâmbă, acordându-i acestuia tot sprijinul şi încrederea sa).
Începând cu 1 martie 1928 activează
ca observator-calculator în cadrul Observatorului Astronomic din Bucureşti,
fondat şi condus de profesorul său Nicolae Coculescu, iar mai apoi după
terminarea studiilor (1929) ca astronom adjunct. În această perioadă a
participat la diverse lucrări cu ajutorul lunetei meridiane şi ecuatoriale, sub
conducerea profesorului Gheorghe Demetrescu.
După câţiva ani de la angajarea în
cadrul Observatorului pleacă în Franţa pentru a urma un doctorat în astronomie,
în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Paris. Între anii 1934 - 1936 Constantin
Drâmbă pregăteşte împreună cu Jean Chazy (1882 - 1955) teza de doctorat cu
titlul Sur les singularités réelles et imaginaires dans le problèmes de trois
corps, iar în 5 martie 1940 o susţine în faţa comisiei formate din Ernest
Esclangon, Jean Chazy şi Armand Lambert. La 1 noiembrie, după ce a susţinut
teza de doctorat, este avansat ca astronom titular.
Se reîntoarce în ţară şi continuă
studiile de mecanică cerească, astronomie şi matematică, activând ca profesor,
la Universitatea din Bucureşti şi Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie,
Institutul Politehnic Bucureşti (1943 - 1948), Institutul de geologie şi
tehinică minieră din Bucureşti (1949 - 1952). În cadrul Universităţii Bucureşti
a parcurs toate gradele didactice, ajungând până la cel de şef al catedrei de
mecanică şi astronomie, din cadrul departamentului de astronomie. În anul 1958
publică un curs pentru studenţii săi întitulat Lecţii de ecuaţii diferenţiale.
În anul 1951 Observatorul Astronomic
trece în subordinea Academiei Române, iar Constantin Drâmbă este numit şeful
secţiei de Astronomie. În această calitate, între anii 1953 - 1957 a coordonat
colaborarea internaţională a observatorului pentru obţinerea unui sistem de
referinţă prin intermediul stelelor slabe. Tototdată a organizat serviciul orar
al Obseravtorului, coordonând şi colaborarea cu serviciul Internaţional al Orei
din Paris.
În anul 1958 publică la Editura
Tehnică principala sa lucrare Elemente de mecanică cerească. În această lucrare
Constantin Drâmbă a abordat şi una din principalele subiecte de actualitate în
acele timpuri, sateliţii artificiali. Problematica lansării sateliţilor
artificiali, axa de rotaţie terestră, poziţiile polului de inerţie terestru
sunt aspecte studiate de Constantin Drâmbă, majoritatea tezelor de doctorate
conduse de acesta fiind orintate pe aceste subiecte.
În anul 1963 este numit directorul
Observatorului, ocupând această funcţie până în anul 1977, an în care se
pensionează şi părăseşte conducerea Observatorului.
În 10 februarie 1997 se stinge din
viaţă, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
David
Emmanuel (1854-1941)
David Emmanuel (n. 31
ianuarie 1854, Bucureşti - d. 4 februarie 1941, Bucureşti) a fost matematician
evreu român. Este considerat drept întemeietor al şcolii matematice moderne în
ţara noastră. A fost membru al Academiei Române.
În anul 1879 îşi ia doctoratul la
Sorbona cu teza "Etude des intégrales abéliennes de troisième
espace", devenind astfel al doilea român doctor în matematici la Sorbona
(primul fiind Spiru Haret).
Biroul Congresului l-a avut ca
preşedinte de onoare pe profesorul David Emmanuel, preşedinţi: Gh. Ţiţeica, D.
Pompeiu şi I. Ionescu, iar secretar general, P. Sergescu. Lucrările s-au
desfăşurat pe patru secţiuni: Algebră şi Analiză (prezidată de S. Stoilow şi
Const. Popoviciu), Geometrie (prezidată de S. Sanielevici), Matematici aplicate
(prezidată de Em. Filipescu, Th. Anghelută şi A. Maior), Istoria şi didactica
matematicii (prezidată de G. Bratu, G. Iuga şi O. Onicescu).
În 1882, David Emmanuel a devenit
profesor de algebră superioară şi de teoria funcţiilor la facultatea de Ştiinşa
a Universităţii din Bucureşti. Aici, în 1888, a ţinut primele cursuri de teoria
grupurilor şi de teoria lui Galois. Printre studenţii săi se numără Gheorghe
Ţiţeica, Traian Lalescu şi Simion Stoilow.
David Emmanuel a avut un rol
important în introducerea în România a studiului matematicilor moderne şi în
abordarea riguroasă a acestora.